Pașii Tăi pe mări de gheață-mi, poartă barca spre apus,
Iar în pieptul meu Isuse, necredința n-a ajuns,
Când în jurul meu e gheață, și e vijelie-n gând,
Tu de-mi ești în barcă, Doamne, merg pe ape doar cântând.

Simt cum gerul vrea să-nghețe, tot ce-n mine e sădit,
Dar mă-ncred în Tine, Doamne, Salvatorule iubit,
Nu mă tem de noaptea rece, nici de sloiul de păcat,
Căci la cârma vieții mele, însuți Tu te-ai așezat.

Urmele-ți lăsate-n gheață, sunt lumini în fața mea,
Să-mi arate doar cărarea, care duce-n slava Ta,
Dă-mi putere-n slabiciune, să nu cad sub val de greu,
Să rămâi pe veci Stăpânul, Suveranul, Dumnezeu.

Iar când barca va ajunge, la un mal de veșnicii,
Voi vedea că marea gheață, s-a schimbat în bucurii,
Ochii Tăi vor fi lumina, ce pe cer v-a sta-n și-apus,
Pașii Tăi pe mări de gheață, spre acasă m-au vondus.

Iarna veșnică nu este, sub al Tău Doamne ochi blând,
Trece-voi prin orice viscol, numele Tău preaslăvind.
Sângele ce-a curs din jertfă, a topit și cel mai greu,
Sloi de gheață ce se-nalță, între noi doi Dumnezeu.

​Iar de va mai fi să trecă, barca prin nămeți de nor,
Voi privi spre Tine, Doamne, singurul Mântuitor
Pașii Tăi pe mări de gheață, iarăși îi voi căuta,
Până când voi sta la masă, în Împărăția Ta.

Să nu m-ai mă tem de-nghețuri, nici de-al nopților deșert,
Căci prin jertfa Ta cea sfântă, ești Cuvântul cel mai drept,
Toate le-ai purtat pe cruce, ca să-mi fii un pod de har,
Peste mările de gheață, ce se frâng la-l Tău altar.

​Iar la marea cea de sticlă, unde gheața va fi jar,
Îți voi mulțumi, Isuse, pentru nesfârșitul har,
Că pe mări de gheață rece, Tu ai mers în fața mea,
Ca să mă conduci acasă, eu mergând pe urma Ta.
Amin